Category Archives: polemici

O lume sacadata

Probabil realitatea asta sacadata in care ne ducem traiul de zi cu zi, oamenii multi care ne-au distorsionat parerea si au distrus speranta ce ne-am pus-o in ei sau doar viata de care ne palim uneori ne transforma din oameni plini de incredere, in oameni fricosi care nu isi permit sa creada in altcineva decat in ei.

E un trist adevar ca ne e asa de greu sa prindem incredere, increderea si privirea care vede prima data bunul in omul pe care il vedem pentru prima data si nu indoieliile ce apar asa de des; cele despre ganduri ascunse, de intentii necunoscute, de preconceptii.

Nu imi place lumea in care nu exista incredere, lumea unde doar frica de a fi expus blocheaza gandirea, lumea in care cuvintele nerumegate sunt aruncate pe fata, de unde nu mai pot fi sterse sau luate inapoi. Lumea in care iubirea e transformata in frica, frica in neincredere, neincrederea in dispret, dispretul in ura.

As vrea o lume unde avem beneficiul de a fi vazuti ca persoane fara cusur, in care sa ne putem demonstra si arata cine suntem.
As vrea o lume unde judecata nu vine fara fapta, in care cuvantul e just si gandul prim e bun. As vrea o lume in care se vede, se gandeste, se analizeaza si dupa aceea se da verdictul. Nu in ordinea opusa.

As vrea o lume in care actiunile protagonistilor sunt judecate in locul faptelor inexistente, o lume in care toti vedem clar ce este si ce nu, o lume in care jumatatea noastra care crede in oameni, castiga mereu in fata celei care nu o face.

Lanterna Magicka

Advertisements

Frumusetea fizica, conteaza, dar cea interioara e importanta

Toti vedem in ce directie evolueaza lumea noastra. Tot accentul se pune pe frumusetea exterioara, fizica, palpabila. Se fac operatii estetice, silicoane, botox, liposuptii. Se pierde o avere pe imbracaminte si accesorii, pe farduri, creme si geluri. 

Poate toate astea sunt doar mastile care ascund ce simtim sau cum ‘aratam’ in interior. O fatada, o conformizare la era consumerista, o adaptare la contextul social in care traim. In care spunem, facem si aratam cum ne dicteaza societatea. Nu ar trebui sa fie asa.

Frumusetea care cu adevarat conteaza se afla in noi, a fost mereu, sau a lipsit cu desavarsire dintotdeauna. Unii incearca sa compenseze lipsa ei prin fatadele pe care si le creaza, printr-un tablou pictat cu falsitate, ireal. Dar degeaba esti frumoasa la exterior, daca sufletul e lasat sa moara pe interior. 

Fara rost faci un Trabant sa arate ca un Ferrari, daca motorul, inima, nu bate la unison cu aspectul si cu performanta trairii.

Cred ca dam prea mult interes aspectului sau intrebarilor din gama: cum arat? ce zice lumea? imi vine bine asta sau cealalta? 

Ar trebui sa fim cine suntem si sa proiectam aceeasi imagine in lumea vizuala. Ar trebui sa fim mandri si increzatori. Daca anturajul, lumea sau locurile pe care le frecventam nu ne accepta asa cum suntem, le schimbam pur si simplu. Pentru fiecare om, pentru fiecare ciudat asa ca si mine, exista un loc cu oameni perfecti pentru noi. Trebuie doar sa il gasim, dar in toata excursia, nu trebuie sa facem reduceri la suflet, concesii la caracter.

Interiorul, inima, sufletul tau e frumos, e matur, e glorios. Lasa-l sa se manifeste. Nu il obstructiona cu gandirea altora, cu preconceptii, cu spusele oamenilor mici, cu sfaturi de prost gust. Lasa-l sa se manifeste.

Frumusetea fizica, conteaza, dar cea cu adevarat importanta e cea interioara. E cea care iti da fericire si incredere, cea care exprima cine esti.

Fii tu insuti! Fii cine esti!


“Pentru fiecare actiune, exista o reactiune egala si opusa”

Ti s-a spus vreodata ca nu poti face ceva, ca nu e posibil, nu sunt resurse, nu ai ce trebuie, nu esti in stare, nu esti destul se destept, nu exista solutie, nu se poate, nu merge, nu exista, e imposibil?

Dar daca toti inovatorii, pionierii sau marile minti s-ar fi oprit la acele remarci ce le-au fost trantite in fata? Unde ar fi fost omenirea astazi daca nimeni nu si-ar fi urmat viziunea, fara sa isi asculte instinctul si in consecinta, lasandu-se demoralizati iar visele lor arse in fum? Nu am fi urcat prea mult pe scara evolutiei, nu?

Lumea are mereu tendinta sa ne spuna ce sa facem, ce e bine sau ce e rau, ce se accepta si ce nu. Fie ca sunt parintii, sefii, prietenii sau oameni necunoscuti, toti au o parere despre cum ar trebui sa ne asezam viata si ce curs sa urmam, iar in general cursul acela ar trebui sa fie in limita sigurantei date de parametrii valorilor sociale in care ne ducem traiul. Pe scurt, un risc neasumat e un esec nematerializat. Dar poate chiar acel risc pe care te lasi convins sa nu il asumi, e pentru tine un esec mai mare decat daca ai incerca si nu ai gasi succesul.

Cum spunea nenea Newton “pentru fiecare actiune, exista o reactiune egala si opusa” iar daca ne jucam putin cu teorema lui, intelegem ca pentru nici o actiune, nu poate exista vreo reactiune. Pentru o dorinta neimplinita, nu poate exista fericire.

Trebuie sa iesim din zona noastra de confort pentru a ne putea dezvolta in continuare, fie ca vorbim de noi ca indivizi sau de realizarile noastre. Trebuie sa ne urmam visul acela care ne poate aduce fericirea pe care o cautam sau orice altceva vrem sa obtinem. In orice exista riscul esecului, dar unele riscuri trebuie asumate; unele ganduri trebuie materializate, iar unele sanse trebuie folosite.

Trebuie mereu sa incercam sa ne depasim limitele, e natura noastra umana. Asa ca sariti de pe scaune, opriti televizorul, inchideti guriile rele, luati-va visul in rucsac si duceti-l in locul unde puteti sa il scoateti si sa va bucurati de el.

224a647

Cum uitam sa fim fericiti

Prin natura vietii mele am ajuns sa am contact cu multi oameni in cursul anilor, in toate starile si din multe categorii psihologice sau culturale. Cu cat cunosc mai multi oameni insa, cu atat imi dau seama tot mai mult ca fiecare traieste sub o patura de vreo culoare sau alta. O patura a limitari fericirii personale si a bunei stari generale.

Una dintre cele mai intalnite paturi e cea a supra rumegarii unui gand sau a unei actiunilor petrecute ori in desfasurare. Ea actioneaza de obicei ca o ancora ce opreste mintea sa evolueze si sufletul sa creasca.

Cu totii avem dificultati uneori sa acceptam implinirea unui fapt, a unui gand rostit sau a unei actiuni petrecute. In schimb alegem sa le regandim pana in ultimul amanunt si sa ne imaginam un scenariu in care totul s-ar fi putut intampla intr-un mod utopic. Dar trebuie sa intelegem ca utopia nu se poate crea in trecut si ca noi suntem mereu in present unde lucrurile s-au intamplat deja, asa ca trebuie sa le acceptam, sa le intelegem, sa invatam din ele si sa mergem inainte cu experienta accumulata sa cream alte lucruri in prezent. Din orice fel de experienta te dezvolti intr-un fel sau in altul, dar depinde de tine in ce directie vrei sa cresti pe scara evolutiei tale. Daca pot sa dau un sfat ar fi ca mereu sa alegi directia pozitiva in schimbul celei statornice si mohorate. Nu trebuie sa ne facem ganduri problematice despre lucrurile peste care nu avem puterea sa le schimbam. Why bother?

O alte patura maricica e cea sub care uitam constant cine suntem si unde trebuie sa ne fie reamintit de ce suntem in stare si ce inseamna pentru noi fericirea. In tot chaosul contemporan, in care viata se misca cu o viteza mult mai mare decat oricand, unde mereu suntem inconjurati de influente tehnice sau umane, nu ne mai gasim timp pentru noi, asa ca uitam cine suntem sau cine am fost. Rezolvarea ecuatiei e simpla: trebuie sa ne gasim timp pentru noi, in care facem ce ne dorim si in care contemplam asupra nemuriri sufletului, dar cel mai important, unde ne descoperim pe noi. Prin analiza insusirilor, gandurilor si sentimentelor proprii se pot gasi caractere marete.
Nu vei putea niciodata sa intelegi ce vrei cu adevarat in viata daca nu ajungi inainte sa te cunosti pe tine deplin. Dar trebuie sa afli asta suflet fain care esti, asa ca fa-ti timp pentru tine!

Vad cum lumea isi strica buna dispozitie pentru intamplari marunte si isi creaza prin asta gandiri ce ii enerveaza ca tantarul ce a impuscat pe armasar. La volan injuram, cand stam la coada ne indispunem, in autobus, la magazin, acasa…ne enervam peste tot.
Intr-o gandire mai sucita asta imi demonstreaza totusi ca lumea inca e foarte optimista. Ca atunci cand ceva merge prost, nu ne enervam ca a mers prost ci ne enervam ca nu a mers in felul in care ne-am imaginat noi ca ar trebui; in sensul ca noi initial aveam optimismul ca va merge bine si totul va decurge comform planului nostru, ne supara dezamagirea ce vine cu contrariul insa.

Intr-un paradox mare, poate pentru a fi mai fericiti ar trebui sa fim putin mai pesimisti sau pragmatici si sa nu avem atatea asteptari despre tot ce nu putem controla. Suna ciudat, dar nu este. O parere ce mi-am facut despre portugezi e ca infrunta viata neavand asteptari prea mari iar daca ceva se intampla in felul dorit, e motiv de bucurie, dar daca o ia insa pe cealalta parte il accepta mai benevol pentru ca nu aveau asteptari prea ridicate initial, ceea ce face ca ceaiul amar sa fie mai usor de baut. Un fel de ‘carpe diem’ traznit, traieste momentul daca e bun si uita de cel rau.

Trebuie sa ne amintim mereu sa fim fericiti si sa invatam cum sa ne gasim linistea, cum sa sustinem gandurile pozitive si cum sa avem o viata pe placul nostru. In majoritatea cazurilor, fericirea vine doar din mintea noastra, este o stare de spirit care are nevoie de ingrijire si afectiune constant. Trebuie sa avem grija de ea!

Fii gelos! Fii prost convins!

BAMJKJDCIAAf8ft

Din anii copilariei ne infectam cu boala asta. Din momentul cand ne vedem mama ca ii acorda atentie unui alt copil in parc, cand ne vedem prietenii ca detin ceva ce noi nu avem sau doar cand vedem pe cineva ca se foloseste de o jucarie de-a noastra…apare din senin, ca o prietena in vizita. Apare gelozia.
Probabil de pe atunci se trag radacinile sentimentului asta ciudat din piept, a focului ce te arde fara a stii cum sa il stingi si fara a stii ce sa faci cu toata puterea supraomeneasca ce vine odata cu el.
Ne ia ceva timp intre copilarie si maturitate sa ne dam seama cum functioneaza si cum putem sa o stapanim. Pentru unii dintre noi cel putin.

In anii mei de pubertate, cand am trait prima mea dragoste juvenila, a spune ca eram gelos nu ar fi destul de explicativ. As putea spune ca daca ar fi fost vreun campionat de gelozie, as fi iesit pe primul loc, al doilea, al treilea si probabil as fi castigat si cateva mentiuni in cartile de istorie.

Eram gelos pe tot ce vehicula in jurul ei. Pe hainele ce le purta, pe faptul ca o sunam si nu imi raspundea, pe frate, pe sora, pe prietene si cateodata pe caine. Pentru aia traiam, era viata mea, gelozia.
Acum ca imi aduc aminte de cate idiotenii eram in stare sa spun si sa fac, imi inroseste ignoranta. Cum ma bateam eu in piept cu camasa rupta si glasul ragusit, cerandu-mi dreptul posesiei dansei, crezand ca daca inima mea este a ei, ar trebui sa mi se acorde niste drepturi demne de un rege asupra ei. Cum principala mea activitate cand ieseam impreuna in club, era sa urmaresc daca se ‘da’ cineva la ea, cu alti prieteni imbolnaviti cu acelasi virus. Iar daca se gasea vreun sarman sa faca pasul gresit incepeam un razboi civil si seara se incheia devreme, cu rugamintea bodyguardului prin impingere fortata, sa poftesc in strada. Cum de fiecare data cand vedeam telefonul ei nepazit, simteam o atractie irezistibila catre casuta mesajelor sau cum o trimiteam acasa sa se schimbe pentru ca avea fusta prea scurta. Eram un imbecil de clasa inalta.

Probabil chiar starile mele si controlurile sufocante au impins-o pe sfarsit in bratele altuia.

Cu toate astea, se spune ca timpul e cel mai bun invatator si intr-adevar dupa ceva ani, fara sa imi dau seama, am pierdut aptitudinea de a fi gelos sau mai bine zis, asa de tare. Nu stiu daca in tot timpul asta am castigat increderea in femeie sau doar am realizat ca indiferent daca sunt eu gelos sau nu, daca vrea sa ma insele tot o face. Dar intre noi fie vorba, daca iubesc pot crede si ca s-a prabusit un meteorit pe soare, iar din cauza radiatilor a facut pana la roata si nu a mai putut ajunge la mine.

Tragand acum linie si facand un rezumat din ambele tabere a problemei, cred ca nu e deloc productiv sa fi gelos. Te distrugi pe tine insuti si implicit si relatia, creand probleme unde probabil nici nu sunt si facandu-ti filme inutile despre ce actiuni interprinde sau nu persoana iubita, stand singur pe intuneric cu o sticla de rachiu intr-o mana si telefonul in cealalta. Se creaza o tensiune intre voi doi si tu cu siguranta o traiesti la intensitate inalta, cu degetele in priza si nervii la pamant.
Dupa cum am trait si stiu prea bine, doi oameni ce stau intr-o relatie destul timp incep sa se asemene, asa ca daca tu arati si exerciti gelozie, dupa o perioada si partenera ta va deveni geloasa, iti va intoarce fiecare miscare cu aceasi foaie iar scumpa ta libertate pe care o pretuiesti atat de mult, va avea mult de suferit sau va disparea cu totul.

Vad increderea reciproca ca un val al convingerii propriei gandiri, ca un val protectiv a unei relatii, fara care nu se poate cladi ceva stabil. Iar daca iubesti, ar trebui sa te lasi dus de el….pana la mal sau departe in larg.
Dar cateodata valu’ se sparge si atunci poate consideri increderea ca find o prostie. Prostia in a-ti lasa fericirea in mainile altcuiva, fara a controla mereu daca mai e acolo si e sanatoasa.
Dar cred ca viata totusi e un risc pe care trebuie sa ti-l asumi, iar daca e sa trag candva cartea norocoasa, prefer sa o joc si sa fiu un prost convins.

Suntem generatia Call Center

Nu stiu ce studii, cursuri sau aptitudini detii, dar probabil daca vorbesti o limba straina sau chiar mai multe, e o probabilitate foarte mare sa lucrezi sau sa fi lucrat intr-un Call Center, cunoscut si sub numele de scena, Contact Center. Pentru cei neinitiati in lumea asta vasta si de obicei necunoscuta, o mica definitie demonstrativa: Prin Call Center putem intelege ca, o companie de renume la care ai fi fericit sa lucrezi, contacteaza o firma specializata in oferirea de suport sau servicii clientilor sai, angajatilor firmei de renume sau pentru produsele lor de orice natura. In caz ca te intrebi, tu te gasesti pe statutul de plata a celei din urma. Cu toate astea industria CC nu se rezuma doar la suport, ci chiar din contra, se ramifica foarte vast si important de la IT, contabilitate, logistica, procesarea de date, programari, distributie, implementare, etc., pana la cele mai urate de toata lumea, vanzarile prin telefon. Sa presupunem acum ca, Hans Gunther-Werner-Strauss, un mecanic dintr-o tara germanica, si-a cumparat un robot de bucatarie de la o firma buna si de renume. Ajunge Hansi acasa insa si realizeaza cu stupoare ca aparatul lui high-tech nu functioneaza, asa ca suna primul numar pe care il gaseste in Termeni si Conditii, rublica Serviciul Clienti. La cateva mii de kilometrii distanta, ii raspunde un Mihai Popescovici, prezentandu-se ca vreun Mark, Jens sau un alt nume ce ii pica in cap, si nu pentru ca ii cere cineva, dar pentru ca el crede ca va crea un raport mai bun cu clientul daca se numeste nemteste.
Mihai Popescovici a absolvit Politehnica si pentru ca i-a placut cartea, a studiat si la Litere in paralel la I.D. unde a fost poate chiar si sef de promotie. Proaspat absolvent, cu aspiratii mari si vise bine conturate in bancile facultatii, incepe sa caute pe piata muncii ceva ce sa coincida cu studiile lui. Literele au fost de placere studiate find un gurmand literar, asa ca vrea sa ajunga inginer.
Incepe deci sa cutreiere firmele de recrutare, paginile de Internet, ziarele, magazinele, isi intreaba prietenii, familia si ii bombardeaza pe toti cu CV-ul lui bine editat. Are sperante mari baiatul. Cateodata se vede un inginer important in productie cu multi oameni in subordine sau poate chiar va revolutiona industria in cativa ani ca doar a invatat atat. Dupa ceva timp e si contactat de cateva fabrici care angajeaza ingineri, chiar si fara experienta. Asa ca merge la niste interviuri. Totul suna bine, ii place ce aude,  e exact pentru ce sa pregatit.
Acolo insa apare informatia care ii schimba cursul vietii lui fragede. I se comunica salariul ce il primeste un inginer la inceputul carierei, iar dupa cateva calcule de baza realizeaza ca ii e imposibil sa isi plateasca chiria, sa se intretina si sa traiasca din acel salar insipid. Se intreaba daca toate pregatirile in toti anii lungi de studii, toate orele interminabile tocite in sesiune, toti banii parintilor investiti in taxe de facultate sau chirii au fost menite sa il aduca in punctul in care se afla acum. Inainte totusi sa intre in adanci contemplari filozofice asupra cultului studentesc si problemele efemere a unei absolvent, ii suna telefonul. E o firma de recrutari ce i-a gasit CV-ul protagonistului nostru pe o pagina de Internet, unde a si uitat ca isi facuse cont. Chiar daca nu il contacteaza in legatura unei pozitii de inginer sau profesor, sunt totusi foarte interesati sa il angajeze. Nu pentru geniul care sta la panda in el sau pentru studiile lui superioare e contactat, nici macar pentru faptul ca a fost presedintele studentiilor pe judet sau pentru ca a facut voluntariat cu fiecare ocazie, ci e contactat doar pentru faptul ca a scris in CV ca e fluent in limba Germana, studiind-o ca limba materna pana in liceu.
Este vorba de o firma, ce are ca si client o companie de renume, care cauta vorbitor de limba Germana sa ofere suport clientilor sai prin telefon. Initial nici nu a vrut sa auda de Call Center ca a auzit el de la alti dependenti ca nu e chiar asa fain, dar cand a aflat ca salarul sau ar fi aproape dublu decat salarul oferit ca inginer, s-a razgandit subit si fara tragere de inima. Isi jura ca o va face doar temporal, pana va gasi o modalitate sa ajunga inginer cu acte in regula si sa intretina un trai decent. Astea toate se intamplau acum cativa ani probabil.
Revenind la Hans si problema sa de o importanta asa de mare, incat nici nu poate fi descrisa. Hansi nu a fost prea mult pe la scoala, fiarele find cartile lui, asa ca nu stie ce inseamna eticheta profesionala, glasul decibelat sau ca plateste 3 Euro minutul. Ce stie el in schimb e ca are drepturi care spun ca daca a platit pentru ceva, acel ceva trebuie sa si functioneze iar daca Mihaita nu ii rezolva problema isi va contacta avocatul, caci e asigurat doar. Nu stie ca Mihaita e proginer, citit si studiat. Poate ar fi vorbit altfel, sau poate nu.
Nu stie multe Hans Gunter-Werner-Strauss. Nu stie nici macar ca orice aparat electronic are nevoie de curent ca sa functioneze si in cazul sau mai special, curent din perete.
Sunt multi ca Mihaita, pierduti prin Call Center’uri cu aceleasi intrebari pe buze…pana cand mai fac asta? ce fac dupa aceea? pentru  ca nimeni nu se vede lucrand asta toata viata. Nu pot spune ca lumea e trista neaparat, dar sa zicem ca nu iti ofera prea multe satisfactii un monitor si niste casti pe urechi.
In celalat capat al tunelului insa, vedem o lume care s-a schimbat enorm in ultimele decenii, iar generatia noastra a prins schimbarea in plina dezvoltare, iarna desculti pe ghetusi, strangand orice oportunitate ca un bocanc calduros. Chiar daca rutina iti inebuneste simturiile cateodata, faptul ca la sfarsitul lunii iti poti plati chiria si iti mai poti permite si diverse arogante, pun totul intr-o alta lumina.
In acelas timp nu pot fi ignorate  celalate beneficii ce le gasesti lucrand in asa o firma, intr-un mediu international sau toate pertrecerile si evenimentele ce asa o firma le organizeaza ca sa isi motiveze angajatii. Unele ofera si inlesnesc extrem de multe activitati in care se creaza un spirit de echipa incredibil, colegialitate si cateodata o a doua familie. Iar daca stii si unde sa te uiti, iti poti face si o idee despre ce inseamna globalismul si cum se pot activa rotite din intreaga lume, sa duca dorinta unui client la bun sfarsit. Ti se deschid ochii mult si poti invata ce inseamna o corporatie globala din interior si cum functioneaza acel mecanism social numit profesionalism. Catedata gasesti toate astea in compania unde esti angajat iar in alte dati in cea a clientul, dar oricare ar fi tot experienta e. Unele firme au fost intr-adevar doar Call Center’uri, dar intre timp sau dezvoltat in concerne sau firme serioase, in crestere economica, unde sansele de promovare sunt reale si dese. Firme care fac multe eforturi sa isi pastreze angajatii fericiti si multumiti. De multe ori reusesc.
Poate s-au schimbat meseriile in asa masura incat vom ajunge intradevar sa lucram toata viata intr-un Call Center sau in vreo alta derivare a numelui, intr-alta ramificare, pozitie ierarhica sau cu alt statut decat cel de angajat. Dar poate ne vom face totusi intr-o zi bagajele, renuntand la statuturi financiare si ne vom urma visul ce are ca temelie placerea si implinirea, indiferent de obstacole.
Chiar daca meseriile traditionale vor persista, caci fara ele nu se poate invarti lumea, pentru fiecare medicament ce un medic il prescrie sau pentru fiecare aparat ce un inginer il foloseste, tot trebuie sa fie cineva in umbra sa ofere o mana de ajutor sau doar sa fie vocea din departamentul Relatii Client.
 

Țeluri, cărți și polemici

Stateam intr-o seara calduroasa de duminica pe o banca in parc, luptandu-ma cu o carte ce nu imi prea placea, dar incapatanat find mi-am propus sa o termin. Era despre un om ce si-a irosit viata, nefacand nimic notabil, lasand sa treaca anii pe langa el fara sa incerce macar sa realizeze ceva, s-a casatorit cu femeia nepotrivita, avea un serviciu pe care il ura si un anturaj cat se poate de nepotrivit. In concluzie o carte trista si enervanta ca naiba!

La un moment dat se aseaza langa mine un batranel, in jur de 70 de ani, pe care se puteau vedea urmele trecerii prin viata. Avea parul si barba alba ca norii de vara, purta niste ochelari de vedere inchisi la culoare, ajutandu-si mersul cu un toiag incredibil de frumos, negru mat cu un maner de un material alb, care eu l-am atribuit a fi din fildes iar pe care din cate am putut sa imi dau seama erau gravate niste turturele, fiecare zburand cu o creanga in gura.

“Ce citesti mai baiete?” ma intreaba.
Era genul de glas care vorbeste cu intelepciune si care isi cere irefutabil dreptul de a fi ascultat; asa ca fara sa stau pe ganduri, imi inchid cartea mea trista si enervanta si ii fac un mic rezumat.

“Cunosc genul ala de oameni” imi spune dupa istorisirea mea “poate din unele perspective pot fi considerat si eu unul.”

Nevrand sa par bagacios, am asteptat sa continue fara sa il intreb ceva, dar cand am vazut ca nu o face, vesnica curiozitate se ambaleaza ca de obicei “Daca imi permiteti intrebarea, la ce va referiti?”.

“Cand eram…probabil cam de varsta ta…se intampla din nou sa nu am nici un ban in buzunar, nu aveam nimic de mancare si nici macar o tigara sa imi tina companie. Stii tu…traiam vremuri mai grele pe atunci, dar toate astea se intamplau doar din vina mea.
Asa cum face omul cand e la nadejdie, si eu am inceput sa reflectez la trecut si mai ales la viitor; asa ca am ajuns la intrebarea care mi-a schimbat viata ‘Care e telul tau?’ iar raspunsul a venit fara sa ma gandesc prea mult ‘Vreau ca niciodata sa mai ajung aici si vreau ca eu si familia mea sa nu ducem lipsa de nimic’.

In anii ce au trecut din acel moment, am reusit…mi-am atins scopul. Am strans bani pentru o masina, dupa acea pentru o casa, pentru copii, pentru nepoti…nu am mai dus lipsa de nimic”.

“Dar atunci nu inteleg…de ce va comparati cu personajul din carte?” il intreb dupa o lunga pauza, fara sa ma pot abtine.

“Pai vezi tu…in timp ce eu munceam de dimineata pana seara, copii mei cresteau iar eu nu eram destul langa ei, cand construiam casa au trecut anii tineretii pe langa mine, cand vroiam sa plecam intr-un concediu bine meritat, imi spuneam ca poate e mai bine sa punem banii deoparte ca ne vor trebui altcandva, si asa mai departe.
Ideea e ca mi-am atins telul, dar facand asta nu m-am bucurat destul de ce ofera viata si ce vreau sa iti spun prin asta, e ca trebuie sa ai grija ce scop iti pui in viata si la ce esti capabil sa renunti pentru el.”

S-a scuzat dupa acea ca trebuie sa plece, dar ca se face tarziu si nu mai vede indeajuns de bine seara.

M-a pus pe ganduri batranelul filozof, asa ca am mai ramas o perioada in parc, gandindu-ma la aceasi intrebare: ‘Care e telul meu?’

Dupa o lunga autoanaliza, plina de dialogurile si monologurile de riguare, aud vocea mintii clara si concisa cum imi da raspunsul…’Vreau sa fiu fericit!!’

L-am mai repetat inca o data cu voce tare, dupa care l-am urlat la propriu, facand restul oamenilor din parc sa se uite dubios la mine.
Dar nu ma interesa…stiam ce am de facut acum.

Am fugit acasa si am inceput sa fac ordine, scandal si taraboi.

Am inceput sa ma cert cu Melancolia, Tristetea si Singuratatea.
Le-am spus ca vreau sa ne terminam lunga relatie, ca nu ma mai simt bine cu ele din cauza ca m-am indragostit de Fericire si ca vreau sa incep ceva serios si monogam cu ea.

La inceput nu m-au crezut, dar cand le-am pus sa imi stearga numarul din telefon si le-am luat cheile de la apartament, au iesit pe usa adresandu-mi cuvinte obscene si promisiuni de bete in roata.

De atunci am mult mai mult loc in apartament…doar pentru mine si fericirea mea.
Tot vin la usa naroadele si se milogesc sa le iau inapoi, dar nu le deschid niciodata

20140728-152522-55522340.jpg