Romania noastra cea de toate zilele

Suntem tara cu cea mai mare rata de coruptie la nivel inalt din Uniunea Europeana. Suntem tara cea mai stigmatizata si notorie din UE, pentru ca avem de toate si lumea vasta nu uita.

Avem femei frumoase care s-au ales la targul de joburi cu cea mai veche meserie din lume, cu delegatie in strainatate; avem cocalari care inainte de 2007 nici nu puteau sa isi scrie cererea de viza la ghiseele ambasadelor, dar care acum deseneaza cu acuarele prin puscariile europene; avem si tigani, ca mai toate tarile, noi doar am tras batul scurt cand s-au impartit denumirile etniilor minoritare; avem de toate si lumea nu uita.

Dar inainte sa ne lasam coborati la nivel ignorantei lor si sa le permitem sa ne invinga, ar trebui sa le aducem aminte ca atunci cand ei se afla in suferinte, sunt tratati de medicii nostri supra educati de statul roman sau cum multe din afacerile lor functioneaza pentru ca o mica firma ce poarta numele de Microsoft, pentru multi ani a fost ca o tabara romana de inventie unde s-au pus multe baze a structurii IT din prezent. 

Putem sa le mai spunem multe lucruri despre noi sau despre ce a facut Romania pentru ei, dar in multe cazuri nu ar conta, pentru ca ei vad ce noi exprimam si ce aratam. Multi dintre noi ar trebui prima data sa ne clarificam ce inseamna pentru noi tara.

Pe cat suntem noi de prietenosi sau familisti, pe atat trage fiecare doar pentru el, iar nimeni nu se gandeste la un bun mai maret sau la o tara pentru toata lumea. Probabil asta e mostenirea sistemului comunist unde lipsa de avere se manifesta in frustrare.
Regimul sa schimbat de mult, dar naravul lupuli a ramas deseori acelasi, iar frustrarea acumulata pe atunci, se manifesta in prezent si traieste mai departe prin indoctrinarea urmasului. 
Daca nu ai, lucreaza si obtine, daca nu vrei sa lucrezi, fura.

Poate ca a rasarit un soare din Sibiu care acum ne guverneaza tara si poate va si schimba unele lucruri, dar cert e ca nici o schimbare nu va veni daca noi, toti restul, stam cu mainile in buzunar si o asteptam.

J.F. Kennedy a sustinut un discurs atunci cand America era in criza, folosind o replica care a ramas in istorie: 

“Nu intreba ce poate tara ta sa faca pentru tine, ci intreaba-te ce poti face tu pentru tara ta”.

Lasand retorica altruista la o parte, orice calatorie incepe cu primul pas, iar pasul in cazul asta este schimbarea care trebuie sa apara in noi, in gandirile si mai ales in actiunile noastre, iar in loc sa batjocorim si sa huiduim tot ce nu merge bine in ea, sa ne intrebam cum putem face sa se miste rotile pe care sta tara.
De la gesturile marunte de buna purtare, pana la cele de importanta majora.

Poate vi se pare ipocrit ca eu, care nu traiesc in tara, sa spun toate astea, dar find expat cu timpul mi-am dat seama ce iubesc la Romania noastra.
Iar prin toate discutiile xenofobe cu oameni inchisi la minte, imi dau seama din ce in ce mai mult ce inseamna mandria de a fi roman, mandru de cultura noastra, de oamenii calzi, primitori si luptatori aprigi pentru valorile in care cred.


 

Advertisements

Cand se ridica cortina

Am jucat piesa asta de zeci de ori, in fata a sute, poate chiar mii de oameni. Am jucat obosit, bolnav, consternat, nedormit de zile…publicului nu ii pasa de starea ta. Au platit bilet – vor sa vada spectacolul. Vor sa te vada cum iti dai sufletul pe scena pentru a le inspira stari si emotii in pauza teatrala ce si-o permit de la viata lor cotidiana. Vor sa te vada cum urli, cum plangi, cum suferi.

Stau acum in spatele scenei, ca un student proaspat iesit din Conservator, plimbandu-ma de colo colo cu mainile transpirate si inima in ture. Ca nici o alta data, sunt agitat si cuprins de emotie.

M-am uitat inca o data la scanul 10 din randul I, dar e tot neocupat.
Nu stiu de ce imi fac atatea ganduri si scenarii in cap despre asta cand ar trebui sa fiu pregatit sa intru pe scena. Dar imi fac.

Mi-ai spus ca in sfarsit vei ajunge sa ma vezi. Mi-ai promis ca vei veni in spatele scenei inaintea spectacolului sa imi dai un sarut ca sa imi tina de noroc. Mi-ai spus ca nu vei rata sceneta pentru nimic in lume. Si totusi nu esti aici. Nu esti asezata pe locul 10 din randul I.

Am primit pentru acest rol laude de la marii critici a industriei, dramaturgi, scenaristi. Am primit consideratii si aplauze ce au intrat pe o ureche si au iesit pe cealalta. Nu contau pentru mine.
Doar parerea ta ma intereseaza.

E ultima prezentare, ultimul spectacol, ultima data cand voi juca rolul care ma consacrat. Ultima data cand tu ma poti vedea. Dar tu nu esti aici. Poate nici nu vi. Poate toate pregatirile mele au fost in zadar.

Iti e oare teama sa ma vezi asa? In postura asta? In rolul in care iti e asa de frica sa ma vezi in realitate?

“Maestre in doua minute ridicam cortina” imi spune un baiat.
“Nu inca”
“Dar ne incadram in program…”
“Nu o ridicam inca!”
“Am inteles. Mai asteptam atunci.”

A trebuit sa folosesc privirea pe care am folosit-o in rolul lui Mihai Viteazu. Privirea care accepta doar raspunsul dorit, opusul lui insemnand razboi.

S-au schimbat multe de cand am inceput sa joc rolul asta. Eu m-am schimbat mult. Eram intr-o etapa foarte diferita in acea vreme. Viata mea s-a schimbat insa enorm de atunci.
S-a schimbat pentru ca ai aparut tu si mi-ai scuturat din temelie realitatea. M-ai invatat sa vad cu ochii deschisi.

Asa ca ma intreb acum, cum pot sa joc rolul unui om in agonie, parasit de iubire si de tot binele din lume, intr-un loc care ar face si Infernul lui Dante sa para o plimbare prin gradina. Un om lasat sa traisca intr-un calvar unde doar tristete si ura mai exista pentru el. Intr-un calvar asa de profund incat alege sa isi puna capat zilelor.

Cum as putea juca asa un rol cand inima mea e plina de iubire si compasiune, de implinire sufleteasca si de oceanul vorbelor tale aromate in care plutesc de cand te-am cunoscut?

Raspunsul nu se lasa mult asteptat. Imi imaginez o viata intreaga traita intr-o ora si jumatate pe scena.
O viata in care nu te-as fi intalnit. O viata fara rost.

Ma duc in spatele cortinei si fac semn ca sunt pregatit. Se ridica cortina.

Nu pot sa nu zambesc cand iti vad chipul asezat pe locul 10 din randul I.

20150311-003740-2260323.jpg

Vreau ca eu sa fiu tu si tu sa fii eu

Vreau sa fiu constrans sa plec, dar instigat sa raman; vreau sa ma duci la limitele propriei existente pentru a-mi arata cat de marunti suntem in fata pasiunii, vreau sa fiu epuizat de fuga, vreau sa fiu indignat de atata frumos, vreau sa stiu nimic din tot ce stiu deja despre tine, doar pentru a te putea cunoaste din nou, vreau sa fiu transpus in emblema sublimitatii tale.

Vreau ca eu sa fiu tu si tu sa fii eu, fara ca eu sa fiu tu si tu sa fii eu.

As vrea ca tu sa fii flacara ce ma ghideaza in negura momentelor de cumpana, sa fii steaua Nordului meu care ma aduce mereu acasa. Vreau sa fii o enigma a carui suspin doar eu pot sa il despletesc. As vrea sa fii o zeita a fericirii in al tau templu din pieptul meu.

Vreau un taram creat de propriile noastre dorinte si vise, unde amurgul primaverii tarzii nu se transforma niciodata in noapte; un taram unde maestrii timpului suntem doar noi; unde putem petrece o viata intreaga de nemuritori in locul unde totul sta nemiscat.

In locul unde intregul format dintr-o Tu si un Eu ar putea exista.

large-2