Cartea ‘Omii-lor’

Posed o carte ce o citesc mereu cu acelasi entuziasm. Sta pe un piedestal intr-o vitrina de gala la mine in piept. E intr-o camera frumoasa, luminata cu raze de soare calde si mladioase, cu o usa mare cu deschidere directa la inima mea.
E cartea memorilor a unor timpuri incarcate de dragoste si familie, de oameni frumosi si vamaioti, de un intreg format din oameni cat se poate de diferiti si a unui loc unde am prins viata timpuriu.

Cand deschid marea carte, vad mai multe carti ce se astern in fata mea ca o colectie inestimabila. Acele carti nu au numere sau vreo ordine, sunt toate la fel dar toate sunt in intregime diferite. Sunt cartile lor. A omenilor frumosi si vamaioti ce formeaza un intreg. Acei oameni care m-au invatat, cum sa ii invat ce inseamna prietenia. Sunt ei, suntem noi. Cei ce ne-am ales, fara a fi vreodata nevoie sa alegem.
Cei cu care am zburdat din anii copilariei pana cand am ajuns sa ne credem oameni mari ce fac copilari, cand inca mergem sa visam sub apa.
Am tras mereu hamurile fericiri peste tot unde ne-am dus si zambetele fetelor luminate niciodata nu au incetat sa fuga dupa noi si dese ori sa ne si intreaca.

Inca se aude ecoul vocilor noastre ce strigau la unisol, printre lacrimi turmentate, ca prieteni moka mereu vom fi, ca nu vom mai infrunta niciodata vara calda si iarna rece in solitudine, ca problemele unitare sunt acum ale tuturor si ca daca vine la oricare dintre noi tristetea in vizita, vom merge toti sa o bombardam cu zambete, dragoste si voie buna, pana pleaca.

Fie ca suntem in amurg de seara sau in dimineata tarzie, nu am incetat niciodata sa fim impreuna si chiar daca drumurile dezvoltarii si a ambitiei ne-au adus uneori la bifurcatii, distanta ce am pus-o intre noi e doar pe harta, niciodata in suflet.

Am format in jurul cartii un cerc al prieteniei pe care l-am legat cu credinta ca nu poate fi rupt nicidoata. Pana acum nu ne-a fost dovedit contrariu.

Cartea are multe pagini scrise despre noi. Despre momente, trairi, mari negre, corsari prietenosi, nopti nedormite, cabane, cantece, petreceri, un dulap, baluri, discutii, broscute, majorate, cisnadioare, iertari in iarba, timpuri bune, dragoste, prietenie si multe altele. Dar cand se scriu pagini cartea creste tot mai mare fara a ajunge vreodata la un final. Ea nu are un sfarsit sau un inceput, are doar continut si o pagina epilog pe care scrie “eternitate”.

Cand e rasfoita cartea noastra se aude clar ca o simfonie, balada ‘omii-lor’ care au devenit prieteni si a prietenilor care au devenit frati.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s