Antiteze…

Te ia pe neasteptate ca un deja-vu neplacut, prin care stii ca ai mai trecut de nenumarate ori, de fiecare data sperand sa fie ultima oara cand trebuie sa treci prin asa ceva, ultima discutie cand unul dintre voi nu intelege ce se intampla, iar celuilalt nu ii e clar ca face ce trebuie…

Ajunge in casa lor, epuizat dupa o zi grea de lucru, asteptand toata ziua acel moment cand isi ia iubita in brate si stie ca ziua s-a terminat si ca a ajuns in locul lui de refugiu…in bratele ei!
Dar astazi e ceva diferit…simte ca bratele ei nu sunt asa primitoare ca alta data iar ochii ei, tristete exprima, asa ca o intreaba “ce e cu tine, ce s-a intamplat ?”
Raspunsul primit ii e unul foarte familiar, la dat insusi de nenumarate ori…acel “trebuie sa vorbim”.
Stie din acel moment unde cursul discutiei ii va duce si stie ca nisipul din clepsidra fericirii urmeaza sa scuipe ultimile firicele.

Pentru toata dragostea si respectul imens ce ii poarta, o asculta si nu alege sa rupa usa si sa fuga in negura noptii, chiar daca asta si-ar fi dorit!

“Esti iubitul meu, partenerul meu…esti cel mai bun prieten al meu! Ai fost langa mine atatia ani…cand am fost bolnava sau suparata, am plans impreuna dupa care m-ai facut sa rad mereu…cand vroiai sa fugi gol pe strada sau cand erai beat si imi promiteai ca a doua zi inchiriam doi copii si mergem la Zoo…te-am iubit enorm in momentele alea.
Dar au trecut anii ca un zbor de cursa lunga si vad cum ne-am distantat cu timpul si am ajuns sa traim doua vieti paralele, in care tu esti cu serviciul tau, cu prietenii tai, facand si spunand lucruri care nu mai definesc in mine, persoana de care m-am indragostit cu atatia ani in urma…amintirea find singurul lucru care ne mai tine impreuna. Cred ca am fi amandoi mai fericiti daca ne-am desparti si am lua-o pe drumuri diferite.”

Nu poate sa isi dea seama daca ce aude e realitatea dura sau doar un cosmar de prost gust…gatul ii e uscat..pieptul explodeaza..lacrimi ii ard fata…o ia in brate si ii spune ca se poate schimba pentru ea si ca poate face ca lucrurile sa fie ca la inceputul lor fericit, dar stie in adancul sau ca nu mai e posibil.

O iubeste cu tot ce inseamna persoana lui dar in acelasi timp, stie ca vorbele ei nu sunt aruncate la repeziciune si chiar gaseste adevar in ele, oricat de greu ii e sa accepte.
O vede ca se ridica, isi pune geaca pe ea si merge in cealalta camera de unde se intoarce cu un bagaj ce era facut deja, si ii spune:
“Stiu ce iti fac acum si cat de mult suferi, la fel o fac si eu, dar vei vedea dupa un timp, in care sufletul se va vindeca, ca am luat decizia buna” cu lacrimi in ochi ii spune “iti vei jura iubirea altei femei care va putea sa te
faca mai fericit decat am putut eu. Te iubesc enorm sa stii!” Il trage spre ea si il mai saruta pasional o ultima data si fuge pe usa…

Urla, sparge, loveste, plange…simte cum a fost injunghiat in inima si cum sufletul i se destrama intr-un infinit de bucatele crezand ca nu le va mai putea unii niciodata…simte cum cade intr-o prapastie intunecata si tot astepta sa atinga fundul care intarzie sa apara.

Cu mainile insangerate, de la atatea lovituri, isi aprinde o tigara si se intinde pe jos peste vesela sparta…se scufunda in tacere!
Ii sparge timpanele linistea de dupa furtuna…

20140930-100145-36105559.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s