Usa zambetului

De ce nu inchizi ochii si nu ii deschizi cu zambetul pe buze? De ce te trezesti suparat si iti ia 3-4 ore sa gasesti rasul ce sta la panda in tine? De ce nu mai simti fericirea ce statea sa explodeze in pieptul tau, asa cum o faceai alta data? De ce iti spun prietenii ca ai pus un lacat mare pe tine ce nu se mai deschide asa usor? De ce?

Fiecare are alt raspuns la intrebarile astea…fie ca e o pierdere a unei persoane ce ti-a fost draga, o trauma suferita, sau doar o multitudine de intamplari nefericite ce te-au adus la concluzia ca viata pe care o traiesti, nu e cea la care ai visat cu multi ani in urma.
Spre bucuria universului, mai sunt si cei ce nu au un raspuns la aceste intrebari si nu pentru ca nu stiu, ci pentru ca aceste intrebari nu apar, traind opusul lor. Printre ei ma numar si eu.

Dar in cazul meu, adevarul e ca nu a fost mereu asa, iar la fel ca multi altii, am trecut si eu prin perioade mai triste decat betia fericirii.

Dupa mult timp petrecut in sevraj, am realizat ca eu sunt cel mai mare inamic al meu, din simplul motiv ca gandurile mele ma aduceau mereu in locul unde rana era deschisa si mereu apasau pe ea, la fel cum si tu iti atingi dintele jucaus ce te doare doar prin prezenta cariei, nemaivorbind de atingere.

Cred ca noi oamenii suntem niste fiinte incredibile, pentru aptitudinea de a face fata durerii sau tristetii supraomenesti fara a claca in fata lor.

La fel cum din reflex te feresti de o minge ce zboara inspre tine, la fel si subconstientul nostru are reflexe de aparare impotriva durerii interioare, care te amortesc ca sa nu mai simti totul asa intens, dar din nefericire nu rezolva niciodata problema ci doar o face mai suportabila.

Marii filozofi antici, vorbeau despre patru usi care se pot deschide cand omul e supus unei traume puternice sau unei suferinte mari.

Prima usa e somnul, care apare imediat, pentru a lasa ceva timp sa treaca intre “acum” si momentul ce ti-a cauzat suferinta, la fel cum corpul cade in inconstienta cand trece printr-o durere insuportabila.

A doua usa e uitarea. Pentru ca unele trairi si experiente sunt prea puternice, alegem inconstient, sa uitam pur si simplu ca s-au intamplat, reprimandu-le.

In unele cazuri, omul nu mai poate face fata si pentru a se proteja pe sine, alege sa evadeze din realitate si poate ajunge din pacate la a treia usa, care este dementa.

A patra si cea mai trista dintre usi este moartea, unde nu te mai poate atinge nimic.

Sper ca niciodata nu te-ai lovit sau intalnit cu vreuna dintre usi si ca nu o vei face niciodata, pentru ca nu exista problema la care sa nu existe un fel de rezolvare.

Cum am mentionat mai devreme, imi dadusem seama ca eu sunt cel ce trage inapoi cand vine vorba de fericirea mea, asa ca am luat o decizie ce mi-a schimbat viata si anume ca nu imi voi mai face niciodata ganduri sau probleme despre lucrurile, peste care nu am puterea sa le schimb.

De ce as si face-o? Viata nu e perfecta si nu va fi niciodata. Mereu va aparea ceva ce ar putea fi mai bine, iar daca stau mereu sa imi fac in cap scenarii despre perfectiune, nu ma voi bucura nicidata de ce am in mana. Iar de aceea cred ca fericirea nu inseamna sa primesti tot ce ti-ai dorit, pe tava, ci sa te bucuri si sa aprecezi ce ai.

E altceva daca te gandesti la viitor, “locul” unde inca ai ceva de spus, dar daca lucrurile s-au intamplat deja, accepta-le, intelege-le si du-te inainte, dar nu te lasa doborat!!

“Invinge durerea, fii fericit cat se poate, caci tot la zi ajunge si cea mai lunga noapte”- William Shakespeare

20140901-075435-28475673.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s