The Techno addiction

I’m the type of guy that you’ll see wherever music plays, dancing with my hands, feet and whole body.
If I hear music, my body starts to move without being told, so I dance on almost anything…Hip Hop, DnB or Samba…it doesn’t matter, it was always the same.

But everything changed a few years ago, when it was the first time that I put my shades on, after the sun set and entered a tent full of thousands of beats-hungry people. Before I realized what was happening, I found myself in front of a god with a turntable, playing sounds that you probably could hear in heaven.

The god was Richie Hawtin at the Sunwaves festival and the beats sang Techno.
It was the place to be!! Standing just a few meters away from the stage, with beautiful people all around, with their hands in the air screaming happiness, smiling love and dancing like there is no tomorrow.

I don’t know how it happened, but it was love from the first beat that touched my eardrum and I know I’m not the only one who experienced it…once you dance Techno, you can’t stop and you are hearing and feeling the bass even now…after the music stopped, long ago.

I guess you can compare Techno dancing with a car engine in the winter…it takes some time to warm up.
Everything is starting with your feet, by moving from one to the other…and step by step you feel your head starting to move up and down.

By now the water that you drank starts taking it’s effect and you are already with your hand in the air, cutting it down…from back to front and front to back.
You need only one more thing…put your sunglasses on, close your eyes and let the music take control of you.

Call it love…call it magic…call it whatever you like…I call it freedom…and happiness…and joy.
Once my engine is warm and the shades are where they should be, I can’t stop for a long time and always want more and more!

Techno feels like running and the DJ drags you after the beat that he is waiting to drop…running from problems, commitment, job, sadness, all the strings are gone….it’s just me, my moves and the music.

In Techno it’s all about synchronizing your body with the music, making it whole and a perfect unity.
I sometimes fell that I can see the sounds in front of me so I’m taking one and dance it, then I let it go for someone else from the back to move it further. But those are the little sounds that we are dancing as good as possible, just helping the tension to increase, tension which you can see in everyone around, the tension of knowing whats going to happen.

The same way as a bubble is filled with watter until it can’t take no more, the beat is being held by the DJ as long as possible, filling it with the moves and screams of the crowd…and when the moment comes when he can’t hold it any more, he drops the beat!!
It floods everything around you and you are set free. Take it…it’s yours!!!

As nothing in life is free, Techno also has a price…it’s addictive as hell !! Once you dance it, you can never stop.

It’s my drug and I love it !!!

Fuse Sunset Party

Advertisements

Tu ce risc alegi ?

“Probabil tuturor ne place locul acela ‘caldut’ din zona noastra de confort, in care ne ascundem dupa peretii construiti in jurul nostru, dandu-ne astfel impresia unei false sigurante.

O siguranta care de fapt nu iti permite sa experimentezi nimic in afara de perimetrul acelor pereti reci, pe care uneori, cu incapatanare ii ridicam tot mai sus, astfel incat sa fie imposibil de catarat chiar si pentru cel mai curajos om care ar vrea sa ajunga la tine.

Si asa trec zile, luni, poate chiar ani si lumina nu mai patrunde acolo, esti doar tu intr-un loc intunecat si uitat de lume. Si cum nu exista viata unde soarele nu poate ajunge, esti mort pe dinauntru, dar te multumeste faptul ca esti “in siguranta”.

Motivele pentru care ajungi sa te izolezi asa sunt diverse, dar cel mai frecvent este faptul ca ai fost odata ranit si de atunci ai refuzat sa mai crezi, sa mai incerci si sa lupti. Este riscant sa lasi din nou pe cineva sa se apropie de acele ziduri si de tine, dar este si mai riscant sa refuzi sa construiesti o usa pe care sa o deschizi din cand in cand pentru a lasa soarele inauntru si cu timpul, sa iesi timid din nou afara.
Faptul ca alegi sa te ascunzi nu inseamna decat ca esti un las, care nu si-a putut asuma un anumit esec si a ales sa fie el insusi un esec. Si partea trista este ca astfel de oameni care traiesc in umbra “sigurantei”, dar care sunt ei insisi un esec, ii contamineaza si pe cei care vor sa-i scoata din acel loc si care sunt poate prea curajosi si naivi sa creada ca pot dobori acele ziduri. Si uite asa locul tau “caldut” nu te tine totusi departe de lume, oricat ai vrea sa fii … unii te vad si vor sa ajunga la tine, cad si se lovesc si incearca mai departe si mai mult, iar tu ridici si mai sus acele ziduri si ii ranesti tot mai tare. Sau incepi sa contruiesti o usa, dar apoi iti dai seama ca ti-e prea frica de ce poate fi pe partea cealalta si mai pui un strat de ciment si peste mica deschizatura creata. Si de aici ajungi sa ranesti si alti oameni, oameni care poate sunt chiar ceea ce ai nevoie, dintr-o incapatanare stupida de a ramane intr-un loc izolat, dintr-o incredere scazuta care de fapt nu se refera la cei din jur, ci doar la tine insusi.

TU nu ai destula incredere in tine sa crezi ca poti sa iesi de acolo si sa traiesti, dar te ascunzi si de data asta si iti gasesti scuza ca nu mai ai incredere in cei din jur.
De ce te ascunzi ? De ce ti-e frica sa iesi de acolo ?

Daca este sa avem vreo datorie fata de cineva sau ceva pentru faptul ca traim, atunci datoria este chiar sa traim … sa traim intens, sa simtim toti fiorii fericirii si ai nefericirii, sa luptam, sa fim curajosi si mai ales sa riscam, sa ramanem in bataia vantului chiar si cand e mai greu, fara sa ne ascundem dupa un paravan sau sa cladim ziduri. Si cel mai important, sa nu ii distrugem pe cei care incearca sa se apropie si care poate sunt singura salvare daca nu esti destul de curajos sau puternic sa iesi singur de acolo.

Ne place sa ne simtim in siguranta, dar adevarul este ca nu exista nicio siguranta. Nici faptul ca stai cuminte in perimetrul tau nu o sa te fereasca sa mai suferi. Pentru ca tot apuci sa mai vezi din cand in cand cate o raza de soare si uneori crezi ca totusi ai putea sa iesi si sa o urmezi, dar apoi te sperii din nou si te afunzi si mai mult in intunericul pe care l-ai ales, desi undeva poate te doare pentru ca alegi sa pierzi, inainte sa intri in joc. Ceea ce ai trait in trecut, nu este un sistem de referinta pentru ceea ce urmeaza.
Exista un soare undeva care chiar straluceste in directia ta si in loc sa tot fugi si sa te ascunzi de el, mai bine l-ai apuca cu amandoua mainile si te-ai pune in fata lui ca sa te incalzesti. Iar in acel moment nu va mai trebui sa construiesti vreo usa, pentru ca zidurile alea grele si urate ar cadea singure.

Cliseul este ca noi chiar decidem in fiecare moment cum vrem sa traim, noi alegem intunericul sau lumina, fericirea sau nefericirea si atunci nu pot sa nu ma intreb de ce a-i alege mereu ce e mai rau si prost pentru tine. Raspunsul este probabil pentru ca ti-e prea frica sa risti si crezi ca daca te ascunzi nu risti nimic. In mod paradoxal insa, intr-un final tot ajungi sa iti asumi un risc, dar conteaza mult cel pe care il alegi … ramai la riscul care iti asigura esecul, sau alegi riscul care iti ofera 50% sanse de reusita ?
Tu ce alegi sa iti risti, sansa la fericire sau pierderea falsei sigurante ?!”

Scris de un autor ce si-a gasit revelatia

Țeluri, cărți și polemici

Mais amor por favor

Stateam intr-o seara calduroasa de duminica pe o banca in parc, luptandu-ma cu o carte ce nu imi prea placea, dar incapatanat find mi-am propus sa o termin. Era despre un om ce si-a irosit viata, nefacand nimic notabil, lasand sa treaca anii pe langa el fara sa incerce macar sa realizeze ceva, s-a casatorit cu femeia nepotrivita, avea un serviciu pe care il ura si un anturaj cat se poate de nepotrivit. In concluzie o carte trista si enervanta ca naiba!

La un moment dat se aseaza langa mine un batranel, in jur de 70 de ani, pe care se puteau vedea urmele trecerii prin viata. Avea parul si barba alba ca norii de vara, purta niste ochelari de vedere inchisi la culoare, ajutandu-si mersul cu un toiag incredibil de frumos, negru mat cu un maner de un material alb, care eu l-am atribuit a fi din fildes iar…

View original post 619 more words

Dragostea cu dragoste se plateste

Cand in sfarsit isi pune capul pe perna si se pregateste sa intoarca pagina zilei de ieri, isi aude telefonul cum tzuruie si incepe sa vibreze ca un nebun pe masa. Un mesaj de la Anisia, prietena lui cea mai buna, prietena a carei suflet il stie mai bine decat pe al lui.
Era un mesaj cu un singur cuvant. Oricine ar fi citit mesajul in afara de ei doi, nu ar fi inteles nimic, dar pentru el era clar ca “Buna ziua”. Era codul lor secret care spune “ia sticla de whisky si hai urgent la mine…am probleme”.
Cuvantul lor, ales cu multi ani in urma, era “paralelipiped”,  pentru forma lui ce da impresia ca e pe punctul de a se prabusi.

Nu conta ca era o zi de miercuri, 00:45 sau ca in 7 ore trebuia sa isi bea cafeaua in bucataria firmei…pactul lor spune ca lasi tot, sari in masina si ajungi la celalalt cat poti de repede.
Asa ca isi trage inapoi pantalonii pe el, ia o aspirina stiind ce urmeaza, isi deschide barul si pune mana pe sticla de Jameson de 12 ani, pastrata special pentru ocazia asta si iese pe usa.

Cand ii deschide usa, o vede exact cum se astepta…in hainele de scandal, manjita de Nutela pe la gura si cu ochii sustinuti de niste cearcene imense.

Fara sa ii spuna nimic, o saruta pe amandoi obrajii si o strange in brate pentru cateva momente. Urmarind protocolul bine stabilit merg in bucatarie, pune mana pe doua pahare si le umple pe jumate cu bautura lor preferata. Dupa ce isi beau amandoi paharul dintr-o gura, isi aprind cate o tigara si apoi o intreaba:
-Ce ai patit prapadito?
– Ei…ce sa se patesc? Ce se intampla de fiecare data cand imi deschid inima si primesc pe cineva in ea…ramane singura si mai mica…fiecare prost isi ia partea cand pleaca! Si eu raman iar singura si distrusa sa imi inec amarul in sticla asta si sa o iau iar de la capat. Ii spune ea, neputand sa isi tina plansu deoparte.

-Dar ce sa intamplat concret?

-Stateam amandoi in pat asa cum ne-a lasat Dumnezeu, dupa o partida ca putine altele. Eram amandoi tacuti si transpirati, asa cum se intampla mereu. La un moment dat ii suna telefonul, iar eu find bine voitoare ma ridic, si ma indrept spre pantalonii lui, ca sa il aduc. Fara sa imi dau seama de ce, il vad ca protesteaza ‘nu, nu frumoaso, stai linistita…probabil e de la firma’. Normal ca ma intriga protestul lui asa ca mai ca fug pana la pantaloni.

Cand ii scot telefonul din pantalon, vad o “Catia” ca suna, ceea ce ma face si mai curioasa, asa ca fac ceva ce orice femeie ar face in asa un moment…ii raspund! Am inlemnit cand am auzit raspunsul…’Ce faci iubitule, unde esti?’. Inchid telefonul fara sa-i spun nimic vocii iubitoare si incep sa tip, normal!!

Dupa multe urlete si vorbe urate, de mine aruncate, imi recunoaste ca are o relatie de 4 ani si ceva si ca de un an ii e logodnica tipa. Dupa care a inceput cu promisiuni si vorbe dulci, ca el pe mine ma iubeste defapt si ca o va lasa pentru mine si prostii de genul.

-Pai si ce-ai facut??

-Ce-ar face oricine…i-am aruncat telefonul si iPad-ul pe geam si am fugit pe usa. M-am imbracat pe casa scarilor ca o prostituata si am mers la magazinul de piese auto de dupa colt, am cumparat un spray negru si i-am scris pe masina ‘Nu stiu cine esti Catia, dar te-a inselat cu mine 5 luni. Imi pare rau’.

-Poate chiar “oricine” e mult spus, dar sunt foarte mandru de tine pentru cum ai reactionat. Imi pare rau ca ai trecut prin asta, dar aminteste-ti te rog ce ti-am spus cand tu ai vrut sa mergi atunci cu Ghitzuca asta pe Dorobanti la restaurantul tau preferat si el ti-a spus ca acolo il cunoaste lumea si nu vrea sa oficializeze relatia, pana nu stie ca e ceva serios.

-Mi-ai spus ca daca o relatie trebuie ascunsa, probabil nu ar trebui sa fiu in ea.

-Si atunci cand l-am cunoscut, ti-am spus cum am avut ocazia ca omul e superficial si ca are ceva de ascuns. Te-ai suparat pe mine si nu ai vorbit doua zile cu mine. Regret ca am avut dreptate.

-Imi pare rau, eram oarba.

-Nu trebuie sa iti para rau, toti suntem la fel cand iubim…suntem orbiti de dragoste.
Portughezii au o vorba care mi-a placut enorm cand am auzit-o prima data, ‘amor com amor se paga’ care intr-o traducere aproximativa inseamna ‘dragostea cu dragoste se plateste’; dar tu micutzo ai tot dat dragoste pe caiet si atunci cand trebuie sa iti recuperezi datoria, fug martalogii cu tot cu casa de marcat.
Si nu, nu e vina ta…esti incredibil de frumoasa, inteligenta, amuzanta si oferi mai multa dragostea decat toti oamenii ce ii cunosc la un loc…cred doar ca nu l-ai cunoscut inca pe cel ce sa te aprecieze pentru cine esti si ca pana cand o vei face, trebuie sa iti mai pastrezi din inimioara ta din care spui ca fiecare pleaca cu o bucata.

De ce crezi ca sticla mea de Whisky sta la tine in bar de atata timp si doar pune praf pe ea? Nu e din cauza ca as avea eu o viata sentimentala prea reusita…stim amandoi ca nu e cazul…dar am invatat pe propria piele ca trebuie sa las valul protectiv sa cada doar cand sunt sigur ca nu imi va fi amanetata o parte din inima in somn.

Stiu ca nu e bine nici asa; stiu ca pentru ca o relatie sa fie ca-n povesti, trebuie sa fii tu, cine esti cu adevarat si sa dai tot ce ai de oferit, fara sa ai retineri sau second toughts.
Dar sincer sunt mai mult ca sigur, ca atunci cand o voi cunoaste pe printesa mea care coboara calare pe unicornul ei din curcubeu, nu voi mai stii ce umbre, valuri si tzunamiuri sa las sa cada…pana atunci insa inot cu grija prin oceanul cu sirene.

-Voi incerca sa ma schimb sau sa schimb ceva…dar nu stiu ce! Nu stiu ce fac gresit!

-“Tocmai asta e, ca nu trebuie sa te schimbi. Ramai la fel ca esti incredibila exact asa cum esti acum.
Dar daca chiar insisti sa schimbi ceva, ai putea schimba polii magnetului tau, sa ii atragi si pe cei ce se resping si sunt in antiteza cu derbedeii astia.” Ii spune el razand, find deja rosu in obraji de la cele deja multe pahare, dar se bucura ca si-a atins scopul si a scos un zambet de pe buzele Anisiei.

S-au miscat repede si chiar daca era doar trei si ceva, sticla era aproape goala. Anisia face ultimele onoruri, turnand inca un pahar pentru fiecare, dar cand vrea sa se ridice sa mai aduca niste gheata, cade inpoi in fund si incepe sa rada isteric, iar el la randul lui o urmeaza.

“Oricum ar fi, sper ca stii ca nu poti avea o relatie cu Whiskey-ul…el nu va putea niciodata sa te iubeasca inapoi” ii spune el, facandu-i sa rada si mai tare.

 

In this life or in the next one

I searched for your face in a thousand lives and in a million places. I searched for your smile in the dark of moonlight and in the bright of sunlight. I searched for your laughter on the peaks of mankind, on the top of mountains and on the bottom of oceans.

I found you a few times, in different forms and faces…once you were a kiss…once you were a touch…once you were the wind whispering your name and sometimes you are just a beautiful flower that remembers me what your skin feels like.

Each time we meet, you taught me something new. In the beginning you showed me how beautiful life is, then you showed me how to be happy and once you showed me what nature feels like…you made me feel, touch and breath love…but then you also taught me how difficult it is to hold on to each other and how hard it is to let go.

You changed your shape each time I’ve seen you, but you are never changing your essence nor do you change the signs that show me that its you.

Whoever you are now, wherever you are now…wait for me! I will find you again…in this life or in the next one!!

20140811-151545-54945720.jpg