Țeluri, cărți și polemici

Stateam intr-o seara calduroasa de duminica pe o banca in parc, luptandu-ma cu o carte ce nu imi prea placea, dar incapatanat find mi-am propus sa o termin. Era despre un om ce si-a irosit viata, nefacand nimic notabil, lasand sa treaca anii pe langa el fara sa incerce macar sa realizeze ceva, s-a casatorit cu femeia nepotrivita, avea un serviciu pe care il ura si un anturaj cat se poate de nepotrivit. In concluzie o carte trista si enervanta ca naiba!

La un moment dat se aseaza langa mine un batranel, in jur de 70 de ani, pe care se puteau vedea urmele trecerii prin viata. Avea parul si barba alba ca norii de vara, purta niste ochelari de vedere inchisi la culoare, ajutandu-si mersul cu un toiag incredibil de frumos, negru mat cu un maner de un material alb, care eu l-am atribuit a fi din fildes iar pe care din cate am putut sa imi dau seama erau gravate niste turturele, fiecare zburand cu o creanga in gura.

“Ce citesti mai baiete?” ma intreaba.
Era genul de glas care vorbeste cu intelepciune si care isi cere irefutabil dreptul de a fi ascultat; asa ca fara sa stau pe ganduri, imi inchid cartea mea trista si enervanta si ii fac un mic rezumat.

“Cunosc genul ala de oameni” imi spune dupa istorisirea mea “poate din unele perspective pot fi considerat si eu unul.”

Nevrand sa par bagacios, am asteptat sa continue fara sa il intreb ceva, dar cand am vazut ca nu o face, vesnica curiozitate se ambaleaza ca de obicei “Daca imi permiteti intrebarea, la ce va referiti?”.

“Cand eram…probabil cam de varsta ta…se intampla din nou sa nu am nici un ban in buzunar, nu aveam nimic de mancare si nici macar o tigara sa imi tina companie. Stii tu…traiam vremuri mai grele pe atunci, dar toate astea se intamplau doar din vina mea.
Asa cum face omul cand e la nadejdie, si eu am inceput sa reflectez la trecut si mai ales la viitor; asa ca am ajuns la intrebarea care mi-a schimbat viata ‘Care e telul tau?’ iar raspunsul a venit fara sa ma gandesc prea mult ‘Vreau ca niciodata sa mai ajung aici si vreau ca eu si familia mea sa nu ducem lipsa de nimic’.

In anii ce au trecut din acel moment, am reusit…mi-am atins scopul. Am strans bani pentru o masina, dupa acea pentru o casa, pentru copii, pentru nepoti…nu am mai dus lipsa de nimic”.

“Dar atunci nu inteleg…de ce va comparati cu personajul din carte?” il intreb dupa o lunga pauza, fara sa ma pot abtine.

“Pai vezi tu…in timp ce eu munceam de dimineata pana seara, copii mei cresteau iar eu nu eram destul langa ei, cand construiam casa au trecut anii tineretii pe langa mine, cand vroiam sa plecam intr-un concediu bine meritat, imi spuneam ca poate e mai bine sa punem banii deoparte ca ne vor trebui altcandva, si asa mai departe.
Ideea e ca mi-am atins telul, dar facand asta nu m-am bucurat destul de ce ofera viata si ce vreau sa iti spun prin asta, e ca trebuie sa ai grija ce scop iti pui in viata si la ce esti capabil sa renunti pentru el.”

S-a scuzat dupa acea ca trebuie sa plece, dar ca se face tarziu si nu mai vede indeajuns de bine seara.

M-a pus pe ganduri batranelul filozof, asa ca am mai ramas o perioada in parc, gandindu-ma la aceasi intrebare: ‘Care e telul meu?’

Dupa o lunga autoanaliza, plina de dialogurile si monologurile de riguare, aud vocea mintii clara si concisa cum imi da raspunsul…’Vreau sa fiu fericit!!’

L-am mai repetat inca o data cu voce tare, dupa care l-am urlat la propriu, facand restul oamenilor din parc sa se uite dubios la mine.
Dar nu ma interesa…stiam ce am de facut acum.

Am fugit acasa si am inceput sa fac ordine, scandal si taraboi.

Am inceput sa ma cert cu Melancolia, Tristetea si Singuratatea.
Le-am spus ca vreau sa ne terminam lunga relatie, ca nu ma mai simt bine cu ele din cauza ca m-am indragostit de Fericire si ca vreau sa incep ceva serios si monogam cu ea.

La inceput nu m-au crezut, dar cand le-am pus sa imi stearga numarul din telefon si le-am luat cheile de la apartament, au iesit pe usa adresandu-mi cuvinte obscene si promisiuni de bete in roata.

De atunci am mult mai mult loc in apartament…doar pentru mine si fericirea mea.
Tot vin la usa naroadele si se milogesc sa le iau inapoi, dar nu le deschid niciodata

20140728-152522-55522340.jpg

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s