Până-n șinele albe

 

Am rămas mult timp plouat pe bancă în gara aia blestemată, unde ți-am văzut ultima dată privirea si unde ți-am mirosit pentru ultima dată părul.

Nu știu dacă iți mai amintești, dar când am ieșit din vagon, am venit la geamul tau și am pus mâna pe el într-un gest ce îl credeam melodramatic atunci, dar după aceea am simțit paradoxul cănd am văzut trenul ce se pune în mișcare și pleacă din gară, la fel cum ai plecat tu din viața noastră…lăsând loc doar pentru unu.

Nici nu mai știu cât a trecut de atunci…ani…luni…sau câte zile s-au scurs pe lângă noi făra să le mai dam vreo importanță.

Câteodată cred că timpul a stat în loc si că incă aș putea să sar într-o mașină, să o alerg până în următoarea gară…să te car in brațe jos din tren și sâ nu te mai las să pleci.

Dar sunt celălalte zile când realitatea dură mă trantește la pământ și îmi spune că totul e pierdut, iar tu ești demult ajunsă la destinația unde degetele mele nu mai pot ajunge să ți se joace in păr sau să te tragă înapoi in pat într-o dimineață friguroasă.

Am căutat să văd cât mai multe chipuri, ca doar poate poate nu o să iți mai caut zâmbetul ce mă imbrățișa in fiecare dimineața sau ochii tai mari si aproape negri ce mă țineau de mână când imi spuneai să fug la duș ca tu rămâi in pat.

Dar cu cât văd mai multe chipuri, cu atât il caut mai mult pe al tău și când vad că nu îl găsesc mă retrag fără a da vreo explicație.

Am învățat împreună ce înseamnă fericirea și cum poate fi gasită și susținută…chiar dacă mâna mea nu te mai găseste pe pernă, când incă te caută, acele lucruri mărunte despre care vorbeam atât de des…le găsesc peste tot. Cu toate că nu mai alerg ca un nebun după fluturi uitați prin stomac, intâlnesc mereu licurici ce îmi luminează calea.

Viața ne-a schimbat mult de atunci, dar promisiunea de a fi mereu panda împreună, încă îmi arde in urechi și poate câteodata o mai auzi și tu…cand vezi elefanții zburatori sau plisnăii ascunși prin pădure.

O parte din mine a rămas pe banca din gara aia blestemată.Am fost de multe ori să o iau din ploaie și să o aduc acasă…dar îmi spune mereu că până nu revii, ea nu pleacă.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s